Născut în 26 ianuarie 1950 la Bad Goisern, în Austria Superioară, Jörg Haider a fost fiul lui Robert Haider, un pantofar şi Dorothea Rupp, o profesoară. Ambii părinţi ai lui Haider au fost membri timpurii ai NSDAP (Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani).
A fost un elev silitor în şcoala primară şi a urmat apoi liceul în Bad Ischl. Se spune că în timpul liceului, Haider era cel mai bun elev din clasă. În perioada petrecută la Bad Ischl, a avut primele contacte cu organizaţii naţionaliste, cum ar fi Burschenschaft Albia, un grup de dreapta al elevilor.
După absolvirea liceului cu înalte distincţii în 1968, s-a mutat la Viena pentru a studia dreptul. În timpul facultăţii a fost din nou asociat unei organizaţii naţionaliste, Burschenschaft Silvania. După absolvirea Universităţii din Viena cu titlul de Dr. iur. în 1973, a fost încorporat în armata austriacă, unde a rămas în mod voluntar peste cele nouă luni obligatorii. În 1974 a început să lucreze la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Viena, în departamentul de drept constituţional.
În 1 mai 1976, Haider s-a căsătorit cu Claudia Hoffmann. Cuplul a avut două fiice, Ulrike Quercia, născută în 1977 şi Cornelia Haider-Mathis, născută în 1980.
Cariera politicăPartidul Libertăţii din Austria (FPÖ) a fost fondat în 1955 şi iniţial a fost un amalgam de diverse curente politice ce se opuneau atât catolicismului politic al Partidului Popular Aust
riac cât şi socialismului promovat de Partidul Social Democrat Austriac. Cu rădăcinile sale în mişcarea pan-germană, includea atât concepţii naţionaliste cât şi liberale. În 1970, Haider a devenit liderul organizaţiei de tineret a FPÖ şi a condus-o până în 1974. Haider a promovat rapid în ierarhia partidului. În 1972, la vârsta de 22 de ani, era deja un lider recunoscut şi în 1976 devine manager al activităţii partidului în filiala FPÖ din landul Carinthia. În 1979 a devenit cel mai tânăr delegat dintre cei 183 de membri ai parlamentului, la 29 de ani. Din 1983 politicile sale au devenit mai agresive, când a devenit liderul FPÖ Carinthia şi a început să critice conducerea centrală a partidului, care la acel moment încă era o mişcare politică minoră în Austria, obţinând de obicei între 5-6% din voturi.
Punctul decisiv al carierei sale a venit în 1986 cand l-a învins pe vicecancelarul austriac Norbert Steger în cursa pentru conducerea partidului, la convenţia ce a avut loc în septembrie la Innsbruck; mulţi dintre delegaţi temându-se că vederile liberale ale lui Steger cât şi coaliţia cu social democraţii ameninţau existenţa partidului.
Până în 1989, Partidul Social Democrat (SPÖ) a deţinut o majoritate absolută în provincia Carinthia; când în 1989 a obţinut mai puţin de 50% din locuri, ÖVP şi FPÖ au format o coaliţie şi l-au ales pe Haider în funcţia de Landeshauptmann (guvernator) al Carinthiei.
În 1991, în timpul unei dezbateri din parlamentul regional, un lider socialist a atacat planul lui Haider de reducere a ajutorului de şomaj pentru persoane văzute ca abuzând de sistem, numindu-l "plasare forţată în câmpul muncii amintind de practicile naziste". Haider a replicat, "Nu, aşa ceva nu exista în al Treilea Reich, pentru că în al Treilea Reich exista o politică eficientă în domeniul muncii, pe care nici măcar guvernul dumneavoastră din Viena nu este în stare să o realizeze". Haider a afirmat că legislatorii au înţeles afirmaţiile sale ca o critică la adresa guvernului Austriei, dar în zilele ce au urmat, datorită controversei iscate de afirmaţiile sale, întreţinută abil de presă, SPÖ şi ÖVP s-au unit într-un vot de neîncredere împotriva sa. Haider a fost nevoit să demisioneze din postul de guvernator, iar coaliţia FPÖ - ÖVP a fost înlocuită cu o coaliţie SPÖ - ÖVP. Deşi afirmaţiile lui Haider au avut un efect imediat negativ atât asupra sa cât şi asupra FPÖ, un sondaj realizat la nivel naţional a relevat că 42% dintre austrieci au considerat că presa a exagerat în modul cum a tratat controversa, iar 33% au considerat că afirmaţiile lui Haider se bazau pe evidenţă.
În 1999, Haider a fost din nou ales guvernator al Carinthiei de către parlamentul regional, unde acum FPÖ deţinea o pluralitate de peste 42%. Chiar şi după ce FPÖ a căzut la 10% de la 27% în alegerile naţionale din 2002, sprijinul pentru Haider nu s-a diminuat în Carinthia şi a reuşit să fie reales în 2004 cu un procent uşor mai mare ca în 1999 (42,5%).
Sub conducerea lui Haider, FPÖ a devenit o formaţiune radicală, reflectând vederile naţionaliste, antiimigraţie şi anti-UE ale lui Haider. Din 1986 când Haider a devenit liderul FPÖ, sprijinul electoral pentru partidul său a crescut de la 5% în alegerile din 1986 la aproape 27% în 1999.
Haider conducând partidul practic de unul singur, acesta a reuşit să unească divizata mişcare naţionalistă din Austria, edificând un partid ce nu era în aşa mare măsură bazat pe ideologie şi personalităţi ci pe un singur lider - Haider însuşi. Stilul său de a conduce partidul a devenit autoritar în anii ce au urmat, însă adepţii săi nu i-au pus la îndoială autoritatea în cadrul partidului, în special datorită faptului că Haider reuşea să obţină o victorie după alta în alegeri.
Atitudinea naţionalistă şi antisistem a partidului a dobândit un sprijin crescând de-a lungul anilor. În afară de votanţii naţionalişti, FPÖ a reuşit să atragă votanţi atât de la social democraţi cât şi de la conservatori, atât la nivel naţional cât şi regional, în special din partea acelora care se săturaseră de decadele în care la putere se aflase "Marea Coaliţie".
În 2000, FPÖ şi Partidul Popular au format un guvern de coaliţie. Acest lucru a provocat mare rumoare atât în establishmentul european, cât şi în presa de sistem, întrucât era prima oară după al doilea război mondial când un partid naţionalist participa la formarea guvernului dintr-o ţară europeană. Astfel că cei mai sus amintiţi, nu aveau nicio intenţie de a respecta votul liber exprimat al austriecilor. Pentru câteva luni, alţi lideri naţionali au evitat orice contact cu reprezentanţii guvernului Schüssel. Suporterii guvernului i-au acuzat pe social democraţi şi pe preşedintele Thomas Klestil pentru aceste sancţiuni şi le-au pus la îndoială loialitatea faţă de ţară.
Liderii UE au văzut curând că măsurile lor sunt contraproductive şi au revenit la normalitate în vara anului 2000, cu toate că guvernul Austriei a rămas neschimbat.
La sfârşitul lui 2000, Jörg Haider a demisionat din fruntea Partidului Libertăţii. Această mişcare a fost una tactică, încercând astfel să atenueze criticile la adresa sa, cu toate că tot el conducea partidul în practică. În locul său a fost desemnată drept lider al FPÖ, vicecancelarul Susanne Riess-Passer.
În septembrie 2002, dupa o convenţie specială a partidului (Sonderparteitag) ţinută în Knittelfeld (Styria), în aşa numitul puci din Knittelfeld, Riess-Passer a pierdut sprijinul unui mare număr de membri. Această întrunire este uneori considerată drept o rebeliune împotriva membrilor ce făceau parte din guvern şi care ar fi fost provocată sau sprijinită de Haider. Astfel Riess-Passer a demisionat din funcţiile de vicecancelar şi lider al partidului. Împreună cu ea, au mai demisionat Karl-Heinz Grasser, ministrul de finanţe şi Peter Westenthaler, liderul clubului parlamentar al Partidului Libertăţii.
Această situaţie a dus la noi alegeri generale în noiembrie, ce au rezultat într-o victorie (42,27% din voturi) pentru Partidul Popular condus de cancelarul federal Wolfgang Schüssel. Partidul lui Haider, care în 1999 era puţin mai puternic decât partidul lui Schüssel, a fost redus la 10,16% din voturi.
În replică, Haider a declarat că a cerut liderului FPÖ să demisioneze pentru a-i permite lui să revină în fruntea partidului şi fiind refuzat, a anunţat că se va retrage permanent din politica federală.
În octombrie 2003, într-o remaniere a cabinetului provocată de Haider, Herbert Haupt a renunţat la funcţia de vicecancelar şi a fost înlocuit de Hubert Gorbach.
În 7 martie 2004, FPÖ a obţinut o pluralitate (42,5%) din voturi în alegerile pentru parlamentul carinthian. În 31 martie 2004, Haider a fost reales guvernator al Carinthiei de către reprezentanţii FPÖ şi SPÖ din parlamentul landului.
Cu toate acestea, în afara Carinthiei, carisma lui Haider părea să-şi fi pierdut apelul în rândul electoratului. FPÖ a suferit înfrângeri în mai multe alegeri regionale, în alegerile europene din 2004 şi în alegerile pentru Camera de Comerţ a Austriei. În fiecare din aceste alegeri FPÖ a pierdut între o jumătate şi doua treimi din votanţii avuţi anterior.
Ca o consecinţă, FPÖ, care era condus de sora lui Haider, Ursula Haubner, era măcinat de lupte interne. În 4 aprilie 2005, Haider, Haubner, vicecancelarul Hubert Gorbach şi alte personalităţi marcante ale FPÖ, au anunţat crearea unui nou partid numit Alianţa pentru Viitorul Austriei (Bündnis Zukunft Österreich, BZÖ) cu Haider drept lider. În fapt, aceasta a scindat FPÖ în două partide.
În lunile ce au urmat, BZÖ a încercat să se impună în peisajul politic austriac, dar fără prea mult succes. Haider şi partidul său au rămas în coaliţia cu Partidul Popular,
ceea ce a condus la lupte aprige între FPÖ şi BZÖ în urma scindării. Sondajele de opinie arătau că ambele partide pierdeau sprijin electoral şi erau în pericol de a nu atinge pragul de 4% necesar pentru reprezentare parlamentară.
În alegerile generale din 2006, BZÖ a obţinut 4,1% din voturi, obţinând la limită şapte locuri în parlament. FPÖ, acum condus de Heinz-Christian Strache a depăşit previziunile iniţiale, obţinând 11% din voturi, cu 532 de voturi mai puţin decât verzii.
Din iunie 2006 până în august 2008, BZÖ a fost condus de Peter Westenthaler. În 30 august 2008, cu puţin înainte de alegerile legislative, Haider a redevenit liderul partidului. În alegerile ce au urmat, BZÖ a obţinut 10,7% din voturi şi FPÖ 17,5% din voturi.
Jörg Haider a decedat în dimineaţa zilei de 11 octombrie 2008, într-un suspect accident de maşină, în timp ce se îndrepta către celebrarea zilei de naştere a mamei sale care împlinea 90 de ani.
În 25 ianuarie 2009, podul Lippitzbach din Carinthia a fost redenumit în onoarea lui Haider "Jörg-Haider-Brücke".
*Mai jos, un discurs al lui Haider rostit în Graz în perioada campaniei electorale pentru alegerile generale din 2008.
"În acest februarie, ca în fiecare an, Uniunea Naţională Bulgară va organiza un marş memorial cu torţe în onoarea generalului Hristo Lukov. Acesta este cel mai important eveniment al rezistenţei naţionale din Bulgaria şi este realizat în amintirea liderului "Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare" (cea mai importantă organizaţie naţionalistă bulgară înainte de 1944) şi eroului din primul război mondial, care a fost ucis în 13 februarie 1943 de terorişti comunişti în faţa casei sale din Sofia. Prin activitatea sa politică generalul Hristo Lukov a dovedit că a fost un real luptător pentru o Europă a patriilor. Multiplele sale contacte cu oameni de stat şi politicieni naţionalişti din diferite ţări europene dovedeşte dedicaţia sa personală faţă de lupta dusă în al doilea război mondial împotriva bolşevismului şi a imperialismului americano-britanic. Acesta a fost motivul pentru care avea atât de mulţi inamici, care în final şi-au atins scopul trimiţând un grup comunist de luptă care l-a asasinat în mod laş.
